Cine-i Princess Aurelie

A fosta odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar povesti…

Mă priveşti cu ochi mari şi miraţi aşteptând să se nască povestea. De fapt, povestea se naşte odată cu steaua care ne luminează calea. De undeva, din univers o voce caldă ne spune tuturor basmul de lumină al fiinţei noastre. Te privesc îngrijorată că nu voi putea fi la înălţimea aşteptărilor tale.

–         Am să-ţi spun  povestea minunatei prinţese Aurelie…

–         Mami, mami, cine-i Aurelie?

Îmi vine să-ţi spun că Aurelie eşti tu care zâmbeşti atât de dulce, că sunt eu, cea de odinioară, că e fetiţa cu care te joci în fiecare zi în parc… Că Aurelie e fiecare  fetiţă care crede în Moş Nicolae, în Moş Crăciun şi, mai ales, în frumuseţea lumii.

-Aurelie e o fetiţă  care trăieşte alături de părinţii ei într-un  oraş mare dintr-o ţară cu formă de inimă colorată în roşul iubirii, galbenul aurului din globuleţele sclipitoare de Crăciun şi albastrul cerului în dimineţile senine.

În fiecare seară, privea forfota oraşului de la fereastră, dintre florile cu care ajunsese să semene. Dimineaţa mergea la grădiniţă ţopăind lângă bunica ei. Acolo era frumos. Acolo erau mulţi copii şi îi plăcea să se joace cu ei. Asculta, cu ochii visători de un verde ca al mugurilor mustind de veştile vieţii gata să se desfacă în frunze, basmele spuse de doamna educatoare. Desena cuminte bastoane şi cifre, modela plastilina, picta.

Cel mai mult îi plăceau orele în care doamna le punea dvd-uri cu desene animate. Preferata ei era ,,Alice în ţara minunilor.” Uneori, când filmul se termina rămânea minute în şir nemişcată fără să observe forfota din jurul ei. Copiii se adunau roată în jurul ei, râdeau şi strigau: ,,Au- re –lie- vi- sea- ză! Au- re –lie- vi- sea- ză!” Atunci închidea ochii şi se vedea alergând pe alei mărginite de trandafiri şi  chiparoşi, alături de căţelul ei Max. Nu-i plăcea când o prindeau că visează. ,,O să vedeţi voi!”- îşi zicea în gând şi de-abia se abţinea să nu plângă.

După grădiniţă, bunica o ducea la balet. Muzica, trupurile firave ale fetelor dansând ca-ntr-un vis, cu părul strâns în coculeţe, strădania de a se menţine pe vârfuri, galsul blând al doamnei, mirajul oglinzilor… Toate îi păreau un spectacol minunat. Uneori obosea, se aşeza pe parchet şi refuza să  mai danseze. Atunci visa la libertatea din lumea ei cu flori şi soare, fără ,,obligaţii”. Numai priceperea antrenoarei o făcea să se ridice şi să continue.

Drumul spre casă era obositor. Privea pe fereastra tramvaiului vitrinele luminate ale magazinelor de jucării repetând în gând dacă-i lipsea vreuna.  De obicei, adormea în braţele bunicii. Acasă începea o altă poveste. Când trebuie să mănânci tot, să dormi la comandă, lucrurile nu mai sunt aşa simple. Când, în sfârşit, uşa se închidea în urma bunicii  care o credea adormită, începea explorarea. Se apropia pe vârfuri de dulapul secret, dulapul interzis. O fascinaseră dintotdeauna pantofii strălucitori, frumos aşezaţi ai mamei, rochiile ei de petrecere, bijuteriile cu forme şi culori care i se păreau misterioase. Adesea îşi punea câte o bluză cu volănaşe, pantofi cu toc şi diadema de când mama fusese mireasă şi începea un vals de primă balerină.

Dar azi n-are chef de asta. Mâine e Sfântul Nicolae şi ea are serbare la grădiniţă. Va dansa în spectacol, va fi prinţesa din pădurea adormită. Oftează. Îşi ştie bine rolul, nu se teme că se va încurca, dar… ,,Mami e la serviciu, iar întârzie. Mi-a promis rochia cea mai frumoasă, dar dacă şeful îi cere să lucreze până târziu ca de obicei nu va avea timp. Bunica nu mai vede bine ca să-mi coasă ea la maşina veche o rochie aşa cum îi cususe mamei odinioară.” Văzuse ea în poezele păstrate cu grijă în albumul familiei rochiile misterioase, învolănate, pe care mama le purtase pe când era ca ea. Toţi îi spuneau că buclele blonde şi ochii verzi sunt ai mamei. Dar ea nu are rochie de prinţesă. Şi Carmen se laudă că va fi cea mai frumoasă. O iubeşte pe Carmen, e prietena ei de la grădiniţă, dar nu-i place că e lăudăroasă. Şi ea vrea să fie cea mai frumoasă.

Se apropie de fereastră. Seara coboară cu umbre înfricoşătoare. În faţa blocului, bradul e împodobit. Se înalţă privind din zeci de ochi multicolori spre lume. Deodată, totul se transformă. Se aprind luminile!!!!!! Privirile încântate se lasă furate de vraja ajunului. ,,Ce frumos! Uite ghirlandele de lumini. Aşa trebuie să fie în basm. Lumină, culoare, dans de frumuseţe!” Dar oamenii mari nu au timp. Oamenii mari nu mai cred în poveşti. Uite-l pe vecinul de la şapte! Trece mohorât şi nu vede bradul. Parcă azi e mai cocoşat. Şi vecina de la trei. Are mainile pline de sacoşe, merge drept spre scara blocului. Nici ea nu priveşte bradul Nu-i scapă un zâmbet. ,,De ce sunt oamenii mari aşa de încruntaţi?” Oftează. Numai mama nu vine. Mai adună o dată în priviri miracolul oraşului luminat de sărbătoare şi se cuibăreşte în pat alături de ursuleţul de pluş. O lacrimă cade neştiută de nimeni pe faţa de pernă cu pitici adunaţi în jurul Albei- ca –Zăpada. ,,Dacă mama nu-i aduce rochia?”

O mână caldă îi trece uşor pe frunte.

-Trezeşte-te, Aurelie! Hai că azi ai serbare. Nu trebuie să întârziem.

Deschide uşor ochii. E bunica. Oftează.

-Mama a venit? bâiguie încet aproape neauzit.

– A venit, Aurelie, dar era târziu. Acum a plecat deja la serviciu.

-Şi rochia mea? reuşi să spună cu glasul sugrumat de lacrimi.

-Priveşte! Rochia ta e aici. Azi-noapte a venit Moşul.

Şi bunica îi întinse o cutie imensă, frumos colorată, de pe care îi zâmbea un chip cunoscut. Cu litere de aur scria ceva pe ea. Dar ea nu ştie să citească. Nu ştie decât câteva litere. ,,P…r…i….n….c…e…s…s….A…u…r…e….l…i….e…”

Dar, bunico, ce scrie aici?

– Princess Aurelie!

– Dar… cine-i… Princess Aurelie? Şi ce caută poza mea pe cutie?

– Princess Aurelie eşti tu, draga mea. Mami i-a scris Moşului şi el ţi-a adus rochia care te va face faimoasă! Azi tu vei fi Prinţesă! Moşul a ascultat rugămintea mamei, văzând cât de mult te iubeşte, şi a adus o ţinută special pentru tine. Aşa se explică de ce e chipul tău pe cutie. Moşului îi plac oamenii care iubesc necondiţionat, fetiţele care sunt cuminţi şi le îndeplineşte visurile.

Ochii se înseninară. Mâinile desfăcură în grabă cutia şi  fusta învoaltă începu să foşnească mătăsos  spre chipul luminat al fetiţei care descoperise că visul devine realitate când ai părinţi care te iubesc. ,,Mulţumesc, Moşule! Da, voi fi cea mai frumoasă!”. Sări din pat nerăbdătoare să îmbrace costumul ei de prinţesă.

–         Şi mami? Ea nu vine la serbare?

–         Va veni, desigur. Cum să nu vină? De aceea a lucrat suplimentar ultimele zile. Ca să fie alături de tine.

Ochii verzi deveniră şi mai verzi, buclele încurcate de somnul noptii de ajun îşi porniră dansul bucuriei.

–         Ura!!! Voi fi cea mai frumoasă! Voi fi ,,Princess Aurelie!”

Povestea poate continua. Tu eşti Aurelie, tu care îi citeşti fetiţei tale povestea. Şi ea e Aurelie. Aurelie e visul care se naşte odată cu povestea. De acolo, dintr-un orizont nedefinit, unde misterul se întâlneşte cu speranţa…

This entry was posted in Cine-i Princess Aurelie, Garderoba Princess Aurelie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s